Subiectul principal pe care astăzi dorim să-l aducem în discuție este prețul unui implant dentar. În momentul în care vine vorba de înlocuirea dinților pierduți, mulți dintre noi căutăm diverse opțiuni calitative, dar în același timp și accesibile ca preț. De multe ori, însă, ne punem întrebări cu privire la costurile tratamentului, ceea ce ne poate împiedica să luăm decizia potrivită.
Conceptul de implantologie dentară se referă la o procedură stomatologică specială, prin care se înlocuiesc dinții lipsă prin implantarea unor rădăcini artificiale din titan, cunoscute sub numele de implanturi dentare. Alegerea acestei proceduri vine cu multiple avantaje, inclusiv salvarea dinților învecinați și menținerea sănătății generale a întregii danturi.
În cadrul clinicii Dental Paradis din Corbeanca București, ne concentrăm pe desfășurarea corectă a etapelor tratamentului cu implant dentar, bazându-ne pe un plan bine construit și stabilit. Scopul nostru final este să vă oferim un zâmbet impecabil și unic, astfel că prețul implantului dentar reprezintă o preocupare importantă pentru pacienții noștri.
Ce presupune tratamentul cu implant dentar?
- Evaluarea și planificarea planului de tratament: Înainte de începerea tratamentului, medicul stomatolog va efectua o evaluare detaliată a stării orale a pacientului, inclusiv a osului și gingiilor. Se vor face radiografii și, eventual, scanări CT pentru a evalua cantitatea și calitatea osului disponibil pentru implantare. Pe baza acestor informații, medicul va planifica tratamentul, stabilind numărul de implanturi necesare și poziționarea acestora.
- Intervenția chirurgicală de inserare implant dentar: Procedura de implantologie dentară presupune efectuarea unei serii de intervenții chirurgicale menite să ofere o ancorare solidă pentru implanturile dentare. Pentru ca implantul să fie stabil și să se integreze cu succes în os, este necesar să existe o cantitate adecvată de os disponibilă în zona tratată. Dacă osul nu este suficient, există riscul ca implantul să nu se prindă corect și să existe un risc crescut de eșuare a procedurii. În aceste situații, implantul rapid nu este indicat. Însă, pentru a rezolva această problemă, se poate efectua o intervenție chirurgicală de adiție osoasă. Regenerarea osoasă este o tehnică chirurgicală de reconstrucție care are ca scop creșterea cantității de os printr-o grefă osoasă.
- Bontul protetic și coroana dentară: După ce osteointegrarea este completă, medicul va monta bontul protetic pe implant, (asigură suportul coroanei) iar apoi coroana dentară, care reprezintă partea vizibilă a dinților artificiali. Această lucrare dentară este personalizată pentru a se potrivi cu restul dinților naturali ai pacientului, atât din punct de vedere al formei, culorii, cât și al dimensiunii.
- Îngrijirea post-tratament: După finalizarea tratamentului, pacientul trebuie să continue să îngrijească bine dinții, prin periaj regulat, utilizarea aței dentare și vizite periodice la medicul stomatolog pentru controale și iginizări profesionale.
În ceea ce privește durerea, tratamentul cu implanturi dentare este, de regulă, nedureros, deoarece operația se efectuează sub anestezie locală. Cu toate acestea, este important să menționăm că pot exista momente în care pacientul să simtă un ușor disconfort.
Care este prețul unui implant dentar?
Înțelegem că prețul este un aspect crucial pentru fiecare pacient, iar pentru asta suntem bucuroși să oferim aceste informații relevante. La cabinetul nostru, prețurile pentru un implant dentar pot varia în funcție de tipul de implant pe care îl dorești. În general, costul unui singur implant dentar, fără alte tratamente incluse, este între 500 și 800 de Euro, în funcție de nevoile tale dentare și cerințele specifice.
În cazul în care ai spații edentate, este deosebit de important să consulți cât mai curând un specialist stomatolog pentru a evita problemele suplimentare precum resorbția osoasă și migrația dinților care pot apărea odată cu pierderea dinților. În cazul în care tratamentul tău necesită adiție osoasă, costul acestei proceduri se situează între 1000-1300 Euro, în funcție de dimensiunea defectului osos.
Pentru a obține un preț exact și pentru a găsi soluția potrivită pentru zâmbetul tău, te așteptăm la clinica Dental Paradis, pentru o evaluare detaliată a situației tale clinice. Astfel, vom putea identifica cele mai adecvate soluții și costuri pentru tine. Echipa noastră de specialiști va fi bucuroasă să te ajute să obții un zâmbet sănătos și frumos, adaptat nevoilor tale individuale.
Dr. Andrei Țuică
fondator Dental Paradis
stomatologie generală, protetică dentară, implantologie